Scrisoarea nu e mai mult de o lamentație subiectivă împotriva tatălui, o mică reglare de conturi în familie, fără vreun capăt de acuzare grav. Dacă tatăl a greșit sensibilului autor (și oare nu ajutase traiul bun, confortabil, asigurat de tată, la dezvoltarea de sensibilități?), asta a fost atunci când și-a arătat nemulțumirea față de cariera aleasă de fiu, scrisul. În rest, ne băgăm degeaba nasul curios în acest fragment de corespondență: e scris fără intenție literară (normal, căci era destinată tatălui, nu publicului) și, dacă asta căutam, nici nu dezvăluie cine știe ce din viața (intimă, secretă, profundă a) scriitorului. ( )